REGULAMENTUL EVENIMENTULUI

                     REGULAMENT -GALA ROMILOR BRASOVENI


                               Premiază r(omul) de lîngă tine!



Capitolul I. Descrierea competiției

Art. 1.
 Competiția anuală "Gala Romilor Brasoveni" are ca misiune promovarea persoanelor de etnie romă, activi, care prin munca şi perseverenţa lor în diverse domenii contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii comunităţilor de romi dar şi a populaţiei majoritare.
Proiectul aduce un plus de vizibilitate acestor persoane, dar și contribuie la eliminarea stereotipurilor și prejudecăților negative despre romi, în societatea românească .

Art. 2.
  Întreaga coordonare, organizare, comunicare și promovare a proiectului și a evenimentului, precum și managementul brandului "Gala Romilor Brașoveni" sunt realizate de către membrii echipei PARTIDA ROMILOR PRO EUROPA-BRAȘOV

Capitolul II. Participanți

Art. 1. 
Participanții care pot depune aplicații sunt: persoane fizice cu cetățenie română, asociații, fundații, institutii, care activează pe teritoriul României sau în afara acestuia.

Art. 2. 
Poți nominaliza persoane de etnie rromă  care s-au remarcat în una din urmatoarele categorii: sănătate, educație, muzică, sport, cultură, afaceri, completând formularul on line, atașat.

Capitolul III. Eligibilitatea persoanelor nominalizate

Art. 1. Sunt eligibile pentru a fi înscrise în competiția "Gala Romilor Brasoveni", persoanele care sunt percepute în comunitatea de proveniență modele, persoane care au reusit într-una din domeniile mentionate la Cap.II, art.2.
Art. 2. Persoanele nominalizate, sunt eligibile pentru a participa în competiția "Gala Romilor Brasoveni", doar dacă pot demonstra cu documente justificative, marturii ori altele, precum că cele menționate în formularul de aplicație, corespund cu realitatea.
Art. 3. Nu sunt eligibile aplicațiile incomplete ori fără justificare atașată, depuse de persoane, organizații ori instituții.

Capitolul IV. Drepturi și obligații

Art. 1. 
Participanții au următoarele drepturi:
a) să participe la evenimentele "Gala Romilor Brașoveni" fără a li se percepe vreo taxă;
b) să înscrie în competiție un număr nelimitat de persoane de etnie rromă, fără a li se percepe vreo taxă;
c) să promoveze pe orice canal de comunicare participarea în competiția "Gala Romilor Brașoveni", precum și posibilele distincții obținute.

Art. 2.
 Participanții au următoarele obligații:
a) să respecte Regulamentul concursului și deciziile juriului;
b) să nu angajeze numele "Gala Romilor Brasoveni" în contexte defăimătoare, care pot aduce prejudicii imaginii proiectului și/sau organizatorilor săi;
c) să pună la dispoziția organizatorilor sau a juriului, dacă este cazul, documente suplimentare care să detalieze informațiile din formularul de înscriere;
d) să colaboreze cu organizatorii în vederea realizării unor documentare legate de proiect (ex: materiale audio-video, mărturii ale beneficiarilor etc).

Capitolul V. Perioada de înscriere

Art. 1.
 Înscrierile se desfășoară în perioada 20 iunie – 20 iulie 2019, inclusiv, ora 23:59. Organizatorii își rezervă dreptul de a prelungi perioada de înscriere în cazul în care apar anumite probleme tehnice, care împiedică participanții să finalizeze înscrierile deja începute.

Capitolul VI. Înscrierea

Art. 1. 
Înscrierea în competiția Gala Romilor Brasoveni implică acceptarea din oficiu a “Termenilor și condițiilor” care reglementează   însușirea și acceptarea condițiilor din prezentul Regulament

Art. 2 Nominalizarea persoanelor se face în limba română, exclusiv online prin completarea corectă și completă a formularului de înscriere..
Art. 3   Organizatorii își rezervă dreptul de a solicita revizuirea informațiilor din formularele de înscriere ce conțin greșeli sau omisiuni flagrante și vor acorda asistență participanților pe întreaga perioadă de înscriere.
Art. 4 La solicitarea organizatorilor, participanții trebuie să poată prezenta acte oficiale sau alte dovezi care să demonstreze afirmațiile din formularul de participare. În cazul în care se vor constata neconcordanțe sau aplicantul se va găsi în imposibilitatea de a demonstra informații esențiale din formularul de înscriere se va lua măsura excluderii sau retragerea distincțiilor primite.

Capitolul VII. Dreptul de autor

Art. 1. 
Organizatorii își rezervă dreptul, față de participanți, de a folosi în materialele de promovare ale Galei Romilor Brasoveni, numele participanților, informații din formularele de înscriere, fotografii sau alte materiale legate de proiectele lor și fotografiile realizate în cadrul festivității de acordare a premiilor.
Art. 2. Organizatorii nu au obligația de a proteja confidențialitatea informațiilor conținute în formularele de înscriere.

Capitolul VIII. Criterii de jurizare
Art. 1. Cei nominalizati,  înscrisi,  vor fi evaluați de către membrii juriului după 6 criterii, care vor avea următoarele ponderi în cadrul notei de evaluare:
1) Coerență (25%)
2) Impact (25%)
3) Relevanță (15%)
4) Eficacitate (15%)
5) Eficiență (15%)
6) Originalitate (5%)
Capitolul X. Tipuri de premii

Art.1.
 În cadrul competiției Galei Romilor Brasoveni se acorda premii onorifice și nu au un echivalent material.


Dacă aveți întrebări, observații sau sugestii, vă rugăm sa sunati:                                    0762 735 100-Ionut Androne